Nu e o pasăre... Nu e un avion... Ce este ? ÃŽn ciuda convingerii atât de răspândite, ghepardul nu este o felină atât de rapidă pe cât pare. Există o specie care îl întrece şi, deşi are nume de felină, nu face parte din aceeaşi familie. Cel mai rapid animal de pe Pământ este gândacul-tigru, care poate parcurge într-o singură secundă o distanţă egală cu de 171 de ori lungimea sa. ÃŽn pofida celebrei sale reputaţii, ghepardul ar trebui să alerge cu 770 km/h doar ca să ajungă din urmă această insectă agilă.
Viteza este impresionantă, dar şi mai impresionantă este vigoarea... Aici, premiul cel mare îi revine lăstunului comun din Europa şi Asia. Această pasăre poate rămâne în aer până la trei ani fără a face nici un fel de escală. Mănâncă, doarme şi se împerechează în zbor. Coboară pe pământ doar pentru a depune ouă, pentru a-şi odihni aripile sau pur şi simplu pentru că s-a plictisit.
Zicala spune că graba strică treaba. Există însă un animal care duce o viaţă foarte calmă, complet lipsită de stres. ÃŽn America de Sud trăieşte cel mai lent animal din lume. Leneşul este o specie care se mişcă, în mod surprinzător, cu 0,2 km/h. De obicei, îl găsim agăţat de o creangă, de unde coboară doar pentru necesităţile sale fiziologice. Există şi momente când se mişcă puţin mai rapid, în special dacă trebuie să îşi protejeze puii. ÃŽn ciuda tuturor eforturilor sale însă, leneşul se mişcă doar de cinci ori mai rapid decât un melc.
De la lentoare ne îndreptăm atenţia spre ineficienţă. Acesta este cazul pinguinului, care, prin comparaţie cu orice alt animal, consumă de două ori mai multă energie atunci când merge. De ce ? Picioarele sale sunt foarte scurte, astfel încât animalul trebuie să facă eforturi considerabile pentru a se putea deplasa.
Elefanţii nu pot să sară, nici măcar propulsaţi de forţa unui uragan. Elefantul este prea greu pentru a-şi putea ridica toate cele patru picioare în acelaşi timp. Pe de altă parte, puricele poate face salturi care echivalează cu de 200 de ori propria sa înălţime. Echivalentul uman ar fi un salt peste Empire State Building din New York.
50 de date uluitoare despre animale – poza de IsteriC, in .:|Pet World|:. · 3.2KB